Potrivit declarațiilor făcute astăzi, în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău (CMC), de către președintele fracțiunii PL, Ion Cebanu, Codreanu s-a autoproclamat primar interimar, printr-o dispoziție semnată tot de el.
„Sîntem în premieră cînd avem un primar interimar numit de el însuși. Iată dispoziția unde scrie: Îmi asum asigurarea funcției de primar interimar. Lucrurile devin din ridicol în grav”, a spus Ion Cebanu.
Pe de altă parte, șeful Direcției asistență juridică, Valeriu Bogdan, a declarat că dispoziția este legală.
„CMC intervine privind asigurarea interimatului doar în cazul în care această funcție nu are cine s-o ocupe”, a explicat juristul.
Cu toate acestea, președintele fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a insistat că decizia de numire a unui primar interimar aparține Consiliul municipal, solicitîndu-i lui Ruslan Codreanu să-și anuleze dispoziția.
Adăuga comentariu