Potrivit primarului, în prezent, se lucrează pe cel de-al treilea segment din perimetrul străzilor P. Zadnipru – I. Vieru. Acolo se decapează asfaltul şi bordurile vechi, sînt instalate borduri noi, iar aleea este amenajată cu pietriş şi este aplicat stratul de asfalt. Totodată, de-a lungul aleii, pe o bandă separată este amenajată şi pistă pentru bicicliști.
„După finalizarea lucrărilor de reabilitare, pe Aleea din bd. Mircea cel Bătrîn vor fi instalate scaunele şi coşurile pentru gunoi, dar și alt mobilier, precum și instalat iluminatul”, a declarat edilul.Acesta a punctat că aleea va fi reabilitată pînă la strada I. Dumeniuc, iar lucrările vor fi finisate în această toamnă.
Adăuga comentariu