Ion Chicu a spus că statul are resurse suficiente pentru renovarea acestuia și că statul ar trebuie să aibă grijă de aceste monumente cu o importanță istorică pentru întreaga țară, transmite NOI.md cu referire la diez.md.
„Cred că grija față de monumentele de acest gen, locul de odihnă veșnică a ostașilor care au fost ridicați din familii, puși sub arme, este o atitudine cunoscută în toată lumea civilizată. Este o grijă firească. Specialiștii estimează, nu pot să vă spun de costuri. Avem fond de rezervă, mijloace prevăzute anume pentru așa măsuri. Pînă la data de 9 mai va fi finalizat”, a spus Chicu.
Deputata Maria Ciobanu a venit cu o reacție la decizia prim-ministrului de a repara monumentul dedicat ostașilor care au fost ridicați din familii, puși sub arme. Deputata a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că a înaintat un demers prin care cere să fie renovat și Cimitirul Ostașilor Romîni care se află în paragină de mai mulți ani. „Domnule prim-ministru, Complexul Memorial „Eternitate” a fost reparat capital ultima dată în anul 2006, cheltuindu-se în acest scop 35 de milioane de lei, în timp ce Cimitirul Ostașilor Romîni se află în paragină. Fracțiunea parlamentară DA a propus în timpul dezbaterilor din Parlament a Legii Bugetului de Stat să fie alocate surse financiare ( 8 milioane de lei) pentru reabilitarea Cimitirului Ostașilor Români, dar amendamentul nostru nu a fost acceptat” scrie în postare.
Complexului Memorial „Eternitate” a fost reparat capital ultima dată în anul 2006, iar pentru reparația acestuia au fost cheltuite peste 35 de milioane de lei din bugetul de stat.
Adăuga comentariu