Amintim că, la data de 2 Aprilie 2023, un automobil „înmatriculat” în stînga Nistrului a fost grav avariat, iar o persoană a ajuns la spital, după ce șoferul ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un gard. Incidentul a avut loc în jurul orei 02:50, pe aleea de pe bulevardul Grigore Vieru, din sectorul Rîșcani al capitalei.
Din imaginile surprinse de un martor ocular se vede că impactul a fost unul destul de violent.Mașina a doborît gardul de pe alee, dar și un panou informativ, iar ulterior a rămas grav avariată pe gazon. În urma impactului, cu traume ușoare s-a ales pasagerul de pe bancheta din față.
Totodată, imediat după accident șoferul automobilului a dat bir cu fugiții pînă la venirea poliției.
Acesta urmează a fi găsit și atras la răspundere, pentru producerea accidentului, dar și pentru că a fugit de la fața locului.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul riscă să se aleagă cu o amendă în mărime mărime de 1500 de lei și 6 puncte de penalizare.
Adăuga comentariu