Campania se va desfășura în perioada 18-25 octombrie, atît la nivel central, cît și local în scopul sensibilizării publicului larg privind riscurile şi consecinţele traficului de fiinţe umane (TFU), a precizat Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Evenimentul a debutat prin desfășurarea unui flashmob organizat de Centrul pentru combaterea traficului de persoane, în parteneriat cu instituțiile publice, un grup de tineri și cu suportul financiar al Misiunilor OIM și OSCE în Moldova. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Centrului pentru combaterea traficului de persoane, ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și ai unor ONG-uri. Participanții au subliniat specificul activității instituțiilor pe care le reprezintă în vederea prevenirii și combaterii TFU. De asemenea, au fost prezentate măsurile pe care fiecare cetățean le poate întreprinde pentru a nu deveni victimă a acestei infracțiuni.
În cadrul Săptămînii de luptă împotriva TFU, în mai multe regiuni ale țării vor fi desfășurate o serie de activități, precum: seminare, mese rotunde, tîrguri de locuri de muncă, lecții publice pentru migranți și tineri, dar și diverse activități de informare a elevilor din mai multe instituții de învățămînt din țară.
Adăuga comentariu