Deși sau adresat în repetate rînduri autorităților locale, pentru a rezolva problema, situația a rămas neschimbată. De cealaltă parte, Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ declară că de vină ar fi chiar locatarii din blocul cu pricina, care aruncă în sistemul de canalizare tot felul de deșeuri, scrie tv8.md.
„Trebuie să stăm cu ușile și ferestrele deschise ca să iasă mirosul. Ne înădușim. Fondul locativ nu are timp să vină să verifice subsolurile care țeavă curge, care canalizare. Nimeni nimic. Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ vine rar și iată de mîntuială și se duce. În interior e miros neplăcut, e veceu în interior, în subsol, sub apartamentele noastre. Și este așa o umezeală în apartament că eu arunc și pîinea, la mine miroase în apartament”, a relatat o locatară.La rîndul lor, responsabili de la Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ spun că de vină pentru această situație ar fi chiar locatarii blocului de locuit.
„ - Locatarii nu se pot folosi de canalizare. Aruncă acolo cîrpe, șervețele umede, care nu se dizolvă și s-a înfundat vineri, duminica a fost avariere, dar nu activăm și astăzi băieții lucreză acolo. - Halate, prosoape, noi întotdeauna scoatem ceva.
- Locatarii cumva sunt de vină?
- Sunt de vină locatarii, 90%”.
În blocul de locuit de pe strada Pandurilor nr.14 din capitală sînt 15 apartamente.
Adăuga comentariu