Transnistria

Cazul lui Oleg Horjan la ce etapă este ancheta
9 feb. 20:06   2575
Cazul lui Oleg Horjan - la ce etapă este anchetaActivistul transnistrean, Oleg Horjan, a fost găsit fără suflare în locuința sa din Sucleia în data de 17 iulie 2023. Dosarul a fost retras de la Bender, ajungînd în gesiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Într-un răspuns oferit la solicitarea Realitate
Serebrian și Perciun în discuții cu directorii de la opt școli din regiunea transnistreană
9 feb. 19:35   1101
Serebrian și Perciun, în discuții cu directorii de la opt școli din regiunea transnistreanăAstăzi, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian, și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, au desfășurat o ședință de lucru cu directorii celor 8 instituții de învățămînt din regiunea transnistreană cu predare în limba de stat. În cadrul ședinței, au fost abordate subiecte ce vizează
Uzina de la Rîbnița a înregistrat cea mai mare scădere a producției de oţel
9 feb. 17:45   2828
Uzina de la Rîbnița a înregistrat cea mai mare scădere a producției de oţelÎn 2023 producția de oțel a Uzinei Metalurgice de la Rîbnița din regiunea transnistreană a Republicii Moldova a înregistrat o scădere cu circa 10,7%: de la 560.000 tone de oţel în 2022, la circa 500.000 zone în 2023. Datele World Steel Association (Worldsteel) relevă că aceasta este cea mai mare scădere a
Proiecte implementate prin Programul activităților de reintegrare a țării
9 feb. 11:45   2750
Proiecte implementate prin Programul activităților de reintegrare a țăriiBiroul Politici de Reintegrare (BPR) informează despre desfășurarea Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023, notează Noi.md. Autorităților publice centrale și locale, beneficiare de alocații prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023, le-au
Incidentele la posturile Forțelor Mixte de Menținere a Păcii pe agenda CUC
8 feb. 15:40   2553
Incidentele la posturile Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, pe agenda CUCÎn cadrul reuniunii săptămînale a Comisiei Unificate de Control din 8 februarie 2024, care s-a desfășurat la Bender, au fost abordate incidentele la posturile Forțelor Mixte de Menținere a Păcii. În special, a fost evidențiată repetarea cazurilor de stopare a autoturismelor misiunilor diplomatice acreditat
Fermierii din Dubăsari invitați la discuții cu Tiraspolul Ce li se propune
8 feb. 12:21   3895
Fermierii din Dubăsari, invitați la discuții cu Tiraspolul. Ce li se propune?Autoritățile de la Tiraspol încearcă să-i ademenească pe agricultorii din Dubăsari. Liderii transnistreni îi învită pe fermieri la ședințe și le propun tot felul de facilități, iar în schimb le cer să se înregistreze în registrul persoanelor juridice din regiunea transnistreană și să achite taxe. Chișinăul
Vadim Krasnoselski Tiraspolul se declară pentru menținerea păcii și continuarea negocierilor
7 feb. 16:30   3009
Vadim Krasnoselski: "Tiraspolul se declară pentru menținerea păcii și continuarea negocierilor"Tiraspolul se declară pentru păstrarea păcii și continuarea negocierilor în formatul "5+2" privind reglementarea transnistreană. Despre acest lucru a declarat astăzi liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Olandei în Moldova, Fred Deuyn. Vadim Krasno
Guvernul confirmă incidentul de la frontieră în care un locuitor al Transnistriei a fost împușcat
6 feb. 20:45   5728
Guvernul confirmă incidentul de la frontieră, în care un locuitor al Transnistriei a fost împușcatUcraina este responsabilă de investigarea incidentului armat de la frontiera cu regiunea transnistreană, raportat de Tiraspol la mijlocul lunii ianuarie, curent, în care, potrivit ambasadorului ucrainean Marko Șevcenko un cetățean din regiunea transnistreană a decedat, iar altul a ajuns la spital. Declaraț
Oleg Serebrian a avut întrevedere de lucru cu coraportorii APCE
6 feb. 17:28   1894
Oleg Serebrian a avut întrevedere de lucru cu coraportorii APCEAstăzi, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a avut întrevedere de lucru cu coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). În cadrul discuțiilor, oficialii au trecut în revistă principalele aspecte ale procesului de reglementare transnistreană, inclusiv formatele de dial
Studiile tinerilor transnistreni cîți au ales să studieze pe malul drept al Nistrului
6 feb. 12:45   7044
Studiile tinerilor transnistreni - cîți au ales să studieze pe malul drept al NistruluiÎn ultimii 5 ani de studii (2018 – 2023), s-au alocat 144.14 milioane lei pentru 4473 locuri cu finanțare bugetară, ocupate de tineri din regiunea transnistreană care au ales să-și facă studiile în instituțiile de învățămînt superioare de pe malul drept al Nistrului. În anul 2018, pentru 582 locuri achitat
Ascultă Noi Chișinău vs Tiraspol conflictul taxelor
5 feb. 03:00   12198
"Ascultă Noi": Chișinău vs Tiraspol: conflictul taxelorMiercuri, 24 ianuarie la Tiraspol a avut loc un miting, participanții căruia cereau Chișinăului oficial să anuleze taxele impuse, să deblocheze exporturile întreprinderilor transnistrene și să se așeze la masa negocierilor. Iar la începutul săptămînii liderul Transnistriei Vadim Crasnoselschii a adresat autor
Grosu Îndemnăm să nu fie deschise secții de votare în stînga Nistrului
2 feb. 14:13   4200
Grosu: "Îndemnăm să nu fie deschise secții de votare în stînga Nistrului"Chișinăul ar putea lua măsuri dacă Moscova va deschide secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia pe teritoriul autoproclamatei RMN. Despre acest lucru a declarat președintele parlamentului Moldovei și liderul partidului de guvernămînt "Acțiune și Solidaritate", Igor Grosu, în cadrul unei em
Cheltuieli de asigurare medicală cîți beneficiari au fost anul trecut din regiunea transnistreană
2 feb. 11:30   2656
Cheltuieli de asigurare medicală - cîți beneficiari au fost anul trecut din regiunea transnistreanăÎn anul 2023, pentru locuitorii din raioanele de est ale țării au fost achitați peste 182 milioane lei din resurse bugetare, cu titlu de cheltuieli de asigurare medicală și de asistență socială. Din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost achitate 77.64 milioane lei pentru 4 676 cazu
Autoritățile promit ajutor pentru fermierii din Dubăsari
1 feb. 12:30   1774
Autoritățile promit ajutor pentru fermierii din DubăsariGuvernul va ajuta producătorii agricoli din raionul Dubăsari, iar o nouă întîlnire cu fermierii din această regiune va avea loc astăzi, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Potrivit oficialului, după ce vor fi efectuate calculele estimative cu privire la producția agricolă care urme
Transnistria se plînge pe insuficiența gazului rusesc
1 feb. 11:15   4622
Transnistria se plînge pe insuficiența gazului rusescTransnistria duce lipsă de gaze rusești, inclusiv pentru funcționarea mai multor întreprinderi. Despre aceasta a declarat pentru RIA Novosti Serghei Obolonik, prim-viceprim-ministru și ministrul Dezvoltării Economice al autoproclamatei RMN. "Observăm că volumele pe care le-am primit în ultimii doi ani s
Ministerul rus de Externe Formatul 52 șiar putea relua activitatea cu timpul
31 ian. 17:40   2675
Ministerul rus de Externe: "Formatul "5+2" și-ar putea relua activitatea cu timpul"Rusia consideră că reglementarea conflictului transnistrean în formatul "5+2" ar putea fi reluată "cu timpul", iar Republica Moldova ar trebui să țină cont de problema transnistreană în negocierile sale de aderare la Uniunea Europeană. Despre acest lucru a declarat purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus
Datoria totală pentru gaze a regiunii transnistrene a depășit 10 miliarde de dolari
31 ian. 13:30   3689
Datoria totală pentru gaze a regiunii transnistrene a depășit 10 miliarde de dolariDatoria totală pentru gazele naturale furnizate companiei Tiraspoltransgaz pentru consumatorii din regiunea transnistreană a depășit deja 10 miliarde de dolari. Despre acest lucru a anunțat președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei emisiuni la TV8, transmite Noi.m
Popșoi Vom face demersuri ca Rusia să renunțe la prezența militară din stînga Nistrului
30 ian. 07:09   5195
Popșoi: Vom face demersuri ca Rusia să renunțe la prezența militară din stînga NistruluiVom face demersuri diplomatice și vom construi coaliții internaționale pentru a convinge Federația Rusă să-și retragă prezența militară ilegală de pe teritoriul Republicii Moldova. O spune noul ministru al Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Potrivit vicepremierului, autoritățile de la Chișinău vor insista c
În Transnistria elevilor li se va interzice folosirea telefoanelor în timpul orelor
29 ian. 18:45   2832
În Transnistria, elevilor li se va interzice folosirea telefoanelor în timpul orelor În regiunea transnistreană, elevilor li s-ar putea interzice folosirea telefoanelor în timpul lecțiilor. Astfel de modificări și completări la legea "Cu privire la educație" au fost examinate de către deputații Consiliului Suprem al Transnistriei în cadrul unei reuniuni a Comitetului pentru educație, asoci
La Chișinău și la Tiraspol sa desfășurat Campionatul Național la Atletism în Sală
29 ian. 18:40   2383
La Chișinău și la Tiraspol, s-a desfășurat Campionatul Național la Atletism în SalăPe parcursul a două zile, la Chișinău și la Tiraspol, s-a desfășurat Campionatul Național la Atletism în Sală, rezervat vîrstei sub 18 și 20 de ani, la care au participat în jur de 300 de sportivi și sportive. Tiraspolul a găzduit proba de săritură cu prăjina, celelalte probe - alergări, alergări cu obstac
Agenții economici din regiunea transnistreană au achitat de la începutul anului taxe vamale
29 ian. 17:15   3320
Agenții economici din regiunea transnistreană au achitat, de la începutul anului, taxe vamaleÎn perioada 22 - 28 ianuarie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 741,3 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 1,948 miliarde lei. De la începutul anului, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor noului
Serebrian Soluționarea conflictului transnistrean se va face exclusiv pe cale pașnică
29 ian. 11:38   3511
Serebrian: "Soluționarea conflictului transnistrean se va face exclusiv pe cale pașnică""Moldova este determinată să soluționeze conflictul transnistrean exclusiv pe cale pașnică, poziție susținută și de Kiev", a declarat astăzi viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și Ambasadorul cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rohovei, în urma unei în
Alexei Polișciuk Rusia este dispusă să acționeze în calitate de mediator și garant al reglementării transnistrene
29 ian. 09:30   4301
Alexei Polișciuk: "Rusia este dispusă să acționeze în calitate de mediator și garant al reglementării transnistrene"Rusia este pregătită să acționeze în calitate de mediator și garant al reglementării transnistrene, a declarat șeful Departamentului 2 CSI al Ministerului rus de Externe, responsabil inclusiv de relațiile cu Republica Moldova, Alexei Polișciuk. "În opinia noastră, nu este nevoie de fantezii inutile, ci de
Serebrian Formatul 52 de negocieri privind reglementarea transnistreană nu este anulat
28 ian. 09:20   3315
Serebrian: "Formatul 5+2 de negocieri privind reglementarea transnistreană nu este anulat"Formatul 5+2 de negocieri politice privind reglementarea conflictului transnistrean, care a fost pus pe pauză din 2019, oficial nu este anulat, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, la Radio Moldova. Potrivit acestuia, revenirea la acest format politic este condiționată de ameliorare
Chișinău vs Tiraspol asfixie prin discriminare pozitivă
27 ian. 09:20   7904
Chișinău vs Tiraspol: “asfixie” prin “discriminare pozitivă ”Miercuri, 24 ianuarie la Tiraspol a avut loc un miting, participanții căruia cereau Chișinăului oficial să anuleze taxele impuse, să deblocheze exporturile întreprinderilor transnistrene și să se așeze la masa negocierilor. Iar la începutul săptămînii liderul Transnistriei Vadim Crasnoselschii a adresat autor
Vitalii Ignatiev a declarat că are temeri să meargă la negocieri pe malul drept al Nistrului
26 ian. 19:40   3649
Vitalii Ignatiev a declarat că are temeri să meargă la negocieri pe malul drept al NistruluiNegociatorul transnistrean, Vitalii Ignatiev, a declarat că are temeri să meargă la negocieri pe malul drept al Nistrului. El a făcut afirmaţia într-un interviu acordat postului de televiziune transnistrean („Первый приднестровский/Pervîi pridnestrovskii”). „Din cauza adoptării de către Republica Moldova a
Eliminarea posturilor ilegale din Zona de securitate din nou discutată la Comisia Unificată de Control
25 ian. 15:37   1456
Eliminarea posturilor ilegale din Zona de securitate, din nou discutată la Comisia Unificată de ControlSubiectul principal al discuțiilor în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control din 25 ianuarie 2024 s-a axat pe posturile de control ale structurilor de forță subordonate Tiraspolului, instalate abuziv în perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii. Potrivit Biroului Politici
Anatoli Dirun În experiența relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol există cazuri pozitive
25 ian. 10:15   3468
Anatoli Dirun: "În experiența relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol există cazuri pozitive"În experiența relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol, în cadrul conflictului, există multe cazuri pozitive. Despre aceasta a declarat Anatoli Dirun, politolog și fost deputat al Consiliului Suprem al autoproclamatei RMN, în cadrul emisiunii "Без галстуков cu Alexandru Stahurski" de la postul de televiziune
Important pentru operatorii economici distribuitori de medicamente din regiunea transnistreană
24 ian. 22:30   2931
Important pentru operatorii economici, distribuitori de medicamente din regiunea transnistreanăExperții din cadrul grupurilor de lucru pentru ocrotirea sănătății de pe ambele maluri ale Nistrului s-au întrunit într-o nouă ședință, în format online, cu participarea și a reprezentanților Biroului de țară al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Teme de discuții au constituit problema importurilor d
UPDATE Jurnalista reținută în Tiraspol a fost eliberată
24 ian. 15:03   4883
UPDATE: Jurnalista reținută în Tiraspol a fost eliberată15:03 // Reportera TV8, Viorica Tătaru, a fost eliberată. Împreună cu ea era și jurnalistul Andrei Captarenco. 14:02 // Reportera TV8, Viorica Tătaru, a fost reținută la Tiraspol. Deocamdată nu cunoaștem în ce circumstanțe s-a întâmplat. Cert este că aceasta filma protestul organizat de autoritățile separa
Biroul politici de reintegrare cere Tiraspolului eliberarea necondiționat a jurnalistei reținute
24 ian. 14:31   2637
Biroul politici de reintegrare cere Tiraspolului eliberarea necondiționat a jurnalistei reținuteBiroul politici de reintegrare, cere eliberarea necondiționată a jurnalistei TV8 care a fost reținută astăzi la Tiraspol. ”În legătură cu reținerea ilegală de către exponenții așa-numitelor structuri de forță din regiunea transnistreană a jurnalistei Viorica Tătaru, în adresa reprezentantului politic în pr
Reprezentantul Guvernului a comentat interdicția de a intra în R Moldova a Președintelui judecătoriei Tiraspol
24 ian. 11:25   3463
Reprezentantul Guvernului a comentat interdicția de a intra în R. Moldova a Președintelui judecătoriei TiraspolDupă ce Președintele judecătoriei Tiraspol din regiunea nerecunoscută transnistreană nu a fost lăsată să intre în Republica Moldova, cu o reacție la acest incident a venit și purtătorul de cuvînt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă. ”Regimul de intrate sau de ieșire este organizat în conformitate
Fermieri din Dubăsari Dacă statul nu se implică nu văd cum vom continua activitatea
24 ian. 11:00   3026
Fermieri din Dubăsari: "Dacă statul nu se implică, nu văd cum vom continua activitatea"Fermierii din raionul Dubăsari cu terenuri agricole după traseul Tiraspol – Camenca spun că nu au fost informați despre taxele impuse de Tiraspol și nu știu cum să procedeze mai departe. Cert este că nu-și pot vinde acum cerealele din depozite, iar unii nu exclud că vor renunța la aceste afaceri. Ștefan Dr
Acces interzis pentru președinta judecătoriei de la Tiraspol
23 ian. 16:42   4446
Acces interzis pentru președinta judecătoriei de la TiraspolTiraspolul acuză Chișinăul că ar fi „deportat-o” pe președinta judecătoriei de la Tiraspol, Ana Mamei, care este cetățean al regiunii transnistrene. Motivul invocat ar fi că acesta nu a putut justifica scopul vizitei. Reprezentanții Poliției de Frontieră au declarat că autorizarea trecerii frontierei de st
Serebrian spune cînd ar fi posibilă soluționarea conflictului transnistrean
23 ian. 16:40   3005
Serebrian spune cînd ar fi posibilă soluționarea conflictului transnistreanViceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, consideră că Chişinăul şi Tiraspolul trebuie să definească clar obiectivele procesului de negocieri. Serebrian a remarcat că, de pe
Eduard Sîrbu Tiraspolul se teme de introducerea unor noi taxe de către Chișinău
23 ian. 06:30   6279
Eduard Sîrbu: "Tiraspolul se teme de introducerea unor noi taxe de către Chișinău"Problema privind colectarea taxelor vamale de la agenții economici din regiunea transnistreană începînd cu 1 ianuarie 2024 a fost politizată excesiv de către Tiraspol, dar ambele părți au făcut unele greșeli sau au întreprins acțiuni nu tocmai corecte. O astfel de opinie a exprimat avocatul și expertul în
Serebrian despre nemulțumirile Tiraspolului Nu au fost făcute modificări speciale pentru regiune
22 ian. 22:16   2648
Serebrian despre nemulțumirile Tiraspolului: „Nu au fost făcute modificări speciale pentru regiune”Modificările la Codul Vamal, care au provocat nemulțumire la Tiraspol, nu vizează expres regiunea transnistreană, ci se referă întreprinderile înregistrate dincolo de malul stîng al Nistrului. În privința acestor întreprinderi se aplică legislația națională deoarece sînt tratate ca și moldovenești. Preciză
Serebrian Nu vedem un pericol pentru stabilitatea R Moldova
22 ian. 20:24   3129
Serebrian: „Nu vedem un pericol pentru stabilitatea R. Moldova” Autoritățile de la Chișinău vor monitoriza cu atenție evoluția acțiunilor din stînga Nistrului, deși actualmente nu există un pericol pentru stabilitatea țării, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, după ce așa-numitul lider al regiunii Vadim Krasnoselski le-a cerut forțelor armate din
Tiraspolul propune desfășurarea negocierilor în formatul 52 în regim online
22 ian. 19:15   3087
Tiraspolul propune desfășurarea negocierilor în formatul "5+2" în regim onlineTiraspolul se declară în favoarea menținerii negocierilor privind reglementarea transnistreană în formatul "5+2" și propune desfășurarea acestora în regim online. Despre acest lucru a declarat liderul autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, în mesajul său adresat autorităților și administrației regiunii t
Eduard Sîrbu Importul de mărfuri în Transnistria nu a scăzut
22 ian. 14:45   4466
Eduard Sîrbu: "Importul de mărfuri în Transnistria nu a scăzut"Importul de mărfuri în regiunea transnistreană nu a scăzut, în pofida perceperii taxelor vamale de la întreprinderile transnistrene începînd cu 1 ianuarie 2024. Despre acest lucru a declarat avocatul, expertul în legislația vamală, Eduard Sîrbu, în cadrul emisiunii "Без галстуков” cu Alexandru Stahurski" d
Tiraspolul anunță un protest de amploare față de noile prevederi ale Codului vamal
22 ian. 14:30   5315
Tiraspolul anunță un protest de amploare față de noile prevederi ale Codului vamal Tiraspolul se pregătește pentru un protest de amploare, miercuri, 24 ianuarie, împotriva „presiunilor economice ale Chișinăului”. La manifestație sînt așteptate sindicatele din regiune, anunță autoritățile nerecunoscute din stînga Nistrului. Acțiunea ar urma să aibă loc în contextul recentelor modificări o
Anatoli Dirun Problema transnistreană ar putea fi rezolvată în următorii doi ani
22 ian. 12:15   3653
Anatoli Dirun: "Problema transnistreană ar putea fi rezolvată în următorii doi ani" Problema transnistreană ar putea fi rezolvată în următorii doi ani. O astfel de opinie a exprimat Anatoli Dirun, politolog și fost deputat al Consiliului Suprem al autoproclamatei RMN, în cadrul emisiunii "Без галстуков cu Alexandru Stahurski" de la postul de televiziune N4, transmite Noi.md. Potrivit l
Cine vrea să încingă atmosfera din Transnistria și de ce are nevoie Rusia de un război hibrid în Moldova
20 ian. 06:30   7440
Cine vrea să "încingă" atmosfera din Transnistria și de ce are nevoie Rusia de un război hibrid în Moldova?Marea Britanie ia în calcul posibilitatea de a "încinge" situația din Transnistria pentru a distrage atenția unei anumite părți a trupelor rusești care luptă cu Ucraina și a ajuta Kievul, însă Republica Moldova speră că Statul Major al armatei ucrainene nu va accepta acest lucru. O astfel de opinie a expri
Sergiu Golovaci confirmat în calitate de copreședinte al Comisiei Unificate de Control
18 ian. 17:30   2856
Sergiu Golovaci, confirmat în calitate de copreședinte al Comisiei Unificate de ControlLa reuniunea Comisiei Unificate de Control de astăzi, care s-a desfășurat la Bender, conducătorul delegației Republicii Moldova Sergiu Golovaci a fost confirmat în calitate de copreședinte al Comisiei Unificate de Control. Misiunea OSCE în Moldova a semnalat noi obstacole din partea Tiraspolului în ceea ce
Ostalep Riscul unor provocări în regiunea transnistreană pe zi ce trece e tot mai mare
18 ian. 11:07   4766
Ostalep: "Riscul unor provocări în regiunea transnistreană pe zi ce trece e tot mai mare"Expertul în securitate și fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep atenționează asupra creșterii riscului unor provocări în regiunea transnistreană, pe fondalul tensiunilor dintre Chișinău și Tiraspol în ultima perioadă. Într-o intervenție la emisiunea "Puterea a patra", el a dezvăluit la ce ar putea
Tiraspolul a fost notificat de autoritățile de la Chișinău
18 ian. 10:45   3497
Tiraspolul a fost notificat de autoritățile de la ChișinăuÎn legătură cu informațiile circulate în spațiul public din regiunea transnistreană privind intenția de a impune proprietarii și persoanele ce prelucrează terenuri cu destinație agricolă din raionul Dubăsari la așa-numite plăți vamale cu caracter ilegal, Biroul politici de reintegrare precizează că subiectul
Tiraspolul a impus taxe fermierilor moldoveni din raionul Dubăsari
18 ian. 09:37   3639
Tiraspolul a impus taxe fermierilor moldoveni din raionul DubăsariAutoritățile de la Tiraspol au impus taxe fermierilor din dreapta Nistrului care au terenuri agricole în raionul Dubăsari, de-a lungul şoselei Camenca-Tiraspol din regiunea transnistreană. Este vorba despre persoanele fizice și juridice din satele Doroțcaia, Pîrîta, Coșnita, Pohrebea, Cocieri, Molovata Nou
Parlicov Gazul gratuit din Rusia se va termina
18 ian. 07:45   9339
Parlicov: Gazul gratuit din Rusia se va terminaRegiunea din stînga Nistrului va trebui să achite facturi mult mai mari la lumină și gaz, deoarece metanul gratuit din Rusia se termină, a precizat ministrul Energie, Victor Parlicov, la o emsiune de la Jurnal TV, scrie Bani.md. „Dacă nu la anul sau peste doi ani, gazul gratuit din Rusia se va termina, r
Declarația Misiunii OSCE cu privire la negocierile ChișinăuTiraspol
17 ian. 12:30   3524
Declarația Misiunii OSCE cu privire la negocierile Chișinău-TiraspolMisiunea OSCE în Republica Moldova a salutat desfășurarea primei întrevederi din anul 2024 a reprezentanților Chișinăului și Tiraspolului privind reglementarea transnistreană în formatul "1+1". Acest lucru se arată într-o declarație difuzată de Misiune. Viceprim-ministrul pentru Reintegrare al R. Moldova
Serebrian Interesul nostru nu este să asfixiem întreprinderile din stînga Nistrului
17 ian. 10:25   3951
Serebrian: "Interesul nostru nu este să asfixiem întreprinderile din stînga Nistrului"Informațiile vehiculate în presă precum că prevederile noului Cod vamal vizează doar agenții economici din stînga Nistrului sînt eronate, acestea se referă la anteprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Potrivit lui Serebrian, în urma acestor
Transnistria stiri: 1448
Preşedintele stiri: 4073