"Acest acord de pace trebuie să fie semnat pe baza normelor și principiilor dreptului internațional. În acest acord de pace trebuie să se țină cont de realitățile postbelice", a declarat liderul azer, vorbind la ceremonia de înmînare a unui drapel de luptă uneia dintre unitățile militare ale forțelor speciale ale Ministerului Apărării al Republicii.
Aliyev, citat de agenția de presă de stat AzerTAc, a subliniat că finalizarea negocierilor de pace dintre Baku și Erevan este necesară și pentru Azerbaidjan, "și cu atît mai mult pentru Armenia".El a reamintit că Armenia a recunoscut integritatea teritorială a Azerbaidjanului. "Aceste declarații trebuie să fie și pe hîrtie, iar Armenia trebuie să le semneze. Numai atunci poate exista o pace durabilă în Caucazul de Sud", a adăugat el.
Printre alte condiții importante pentru pace, președintele azer a numit retragerea formațiunilor armate armene din Karabah și deschiderea coridorului Zangezur, care ar lega Nakhichevanul de partea principală a țării, precum și legătura dintre Turcia și Nakhichevan, Azerbaidjan și țările din Asia Centrală prin Marea Caspică.
După cum s-a anunțat anterior, în Republica Moldova, în marginea celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene de la 1 iunie, a avut loc o întîlnire între președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev, prim-ministrul Armeniei Nikol Pashinyan, președintele Consiliului European Charles Michel, cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron.
Adăuga comentariu