Șeful statului a menționat că nu este de acord că această problemă nu poate fi soluționată cu ajutorul forței militare. El a declarat că, timp de 28 de ani, intermediarii și organizațiile internaționale nu i-au propus Azerbaidjanului o cale politică de soluționare a situației. Aliev crede că, în loc de aceasta, ei doar au înghețat conflictul, transmite lenta.ru.
Liderul azer a subliniat că, totuși, pentru țară acest conflict nu este înghețat, iar azerii nu vor mai îndura acest lucru. De asemenea, el a adăugat că, din moment ce nimeni nu poate asigura executarea normelor dreptului internațional, Azerbaidjan singur va face acest lucru.Anterior, Aliev, în cadrul unei adresări către națiune, a declarat că vinovații situației actuale din Karabah sînt Erevan și o serie de țări care doreau să păstreze status quo-ul. El a mai declarat că Karabah aparține Azerbaidjanului și "noi îl vom întoarce". Potrivit lui, "toate raioanele ocupate vor fi eliberate".
Confruntările armate din Nagorno-Karabah (Arț) au început pe 27 septembrie. Erevan și Baku s-au acuzat reciproc de escaladarea conflictului.
În 1991, Nagorno-Karabah, al cărei cea mai mare parte a populației erau armeni, și-a declarat independența față de Azerbaidjan. Baku a încercat să-și reîntoarcă regiunea cu forța, după care a izbucnit un război. În 1994, Azerbaidjanul, Armenia și RNK, cu medierea Rusiei, au semnat un protocol cu privire la armistițiu, însă acțiuni militare apar periodic.
Adăuga comentariu