Ministrul de Interne din fostul guvern polonez şi unul din colaboratorii săi apropiaţi, Maciej Wasik, au fost arestaţi marţi-seara la palatul prezidenţial, unde erau invitați de șeful statului, Andrzej Duda, aliat al partidului lege și Justiție (PiS).
Kaminski și Wasik au fost condamnați luna trecută la doi ani de închisoare pentru abuz de putere pe vremea cînd conduceau biroul anticorupție, în 2007, notează Noi.md cu referire la veridica.ro.Luni-seara, o instanţă a emis un mandat de arestare pe numele celor doi. Aceştia îşi susţin nevinovăţia, invocînd o graţiere prezidenţială acordată de preşedintele Andrzej Duda în 2015 şi pusă sub semnul întrebării de Curtea Supremă.
După-amiază, marți, cei doi au dat declaraţii în curtea palatului prezidenţial. „Nu ne ascundem, sîntem aici cu preşedintele, ştim că forţele de poliţie sînt adunate lîngă preşedinţie pentru a ne aresta”, a declarat Kaminski. „Dacă vom ajunge în închisoare, vom fi prizonieri politici”, a adăugat el.
Adăuga comentariu