X 
Cutremure stiri: 508

Biden renunță la călătoriile în Germania și Angola din cauza uraganului Milton

9 oct. 08:45   Externe
6 ore in urma 905 0

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat că își va anula călătoriile externe planificate pentru această săptămînă, în condițiile în care uraganul Milton se îndreaptă cu viteză către statul Florida.

Decizia vine după ce președintele american a renunțat la vizitele oficiale în Germania și Angola, preferînd să rămînă în țară pentru a monitoriza situația și a coordona măsurile de răspuns la dezastrul natural care ar putea avea consecințe majore, transmite CNN.

„Am anunțat deja că îmi anulez călătoria în Germania și Africa. Vom încerca să reprogramăm aceste vizite, dar nu cred că este momentul potrivit să fiu plecat din țară acum”, a declarat Joe Biden marți, în cadrul unui briefing de presă despre uragan. El a adăugat că va participa la toate întîlnirile și conferințele planificate, însă doar după ce situația din Florida se stabilizează. „Voi discuta astăzi cu prietenul meu, cancelarul Germaniei, și vom găsi o soluție pentru a organiza o întîlnire în viitorul apropiat”, a spus președintele american.

Inițial, Biden urma să efectueze prima sa vizită de stat în Germania, la Berlin, și să participe la o serie de întîlniri strategice cu liderii Franței, Marii Britanii și altor state europene, unde discuțiile s-ar fi axat pe susținerea Ucrainei. Întîlnirile ar fi inclus și un summit cu participarea liderilor NATO și a grupului de coordonare a sprijinului pentru Ucraina, dar acestea au fost anulate.

Biden intenționa, de asemenea, să viziteze Angola, marcînd astfel o promisiune făcută anterior de a sprijini relațiile SUA cu statele din Africa sub-sahariană.


Decizia lui Joe Biden de a rămîne în SUA a fost influențată de contextul politic intern și de presiunile legate de gestionarea uraganului Helene, care a lovit recent aceeași regiune. Administrația Biden a fost ținta unor atacuri din partea fostului președinte Donald Trump, care a acuzat guvernul de lipsă de reacție în fața dezastrelor naturale.

„Perioada critică nu este neapărat în timpul furtunii, ci după ce aceasta trece”, a explicat un oficial de la Casa Albă, subliniind că decizia de a rămîne în țară reflectă nevoia de a se concentra pe eforturile de ajutor și reconstrucție.

Cu doar cîteva luni înainte de încheierea mandatului său, Joe Biden are puține opțiuni pentru a reprograma aceste vizite oficiale. „Trei luni nu sînt mult timp. Știm cu toții că vor trece foarte repede”, a avertizat Jean-Pierre.

Președinții americani s-au mai confruntat cu astfel de situații în trecut, cînd au fost nevoiți să anuleze călătorii internaționale pentru a se concentra pe crize interne. În 2019, fostul președinte Donald Trump a renunțat la o vizită în Polonia cu doar cîteva zile înainte ca uraganul Dorian să lovească Florida, alegînd să rămînă în țară pentru a supraveghea pregătirile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав