Declarațiile au fost făcută într-un interviu pentru canalul de Telegram Mash, care, potrivit portalului Insider, ar avea legătură cu administrația prezidențială de la Moscova, transmite zugo.md.
Arkadii Rotenberg a precizat că a cumpărat teritoriul cîțiva ani în urmă, iar complexul care se construiește va fi un hotel. Acesta a adăugat că a decis să facă publică povestea din cauza scandalului ce a izbucnit după investigația „Palatul lui Putin”, realizată de echipa lui Alexei Navalnîi.
Menționăm că, potrivit portalului Insider, redactorul-șef, director și coproprietar al publicației Mash – Maxim Iksanov – cel care a filmat un reportaj despre „palatul lui Putin”, ar locui într-o casă care îi aparține unui apropiat a lui Vladimir Putin și ar avea legătură cu administrația de la Kremlin.
Amintim că clipul opozantului rus Alexei Navalnîi a fost publicat pe 18 ianuarie și a stîrnit o mulțime de reacții printre internauți. Filmul a adunat peste 103 mln de vizualizări pe YouTube, iar numărul este în creștere.
Potrivit investigației, suprafața palatului este de peste 17.000 de metri pătrați și se află la malul Mării Negre, în apropierea orașului Gelendzhik din Federația Rusă.
Adăuga comentariu