Potrivit surselor, Boeing şi-a asigurat deja credite bancare în valoare de cel puţin şase miliarde dolari şi discută în continuare cu alte bănci pentru noi împrumuturi.
Analiştii estimează că Boeing pierde aproximativ un miliard de dolari pe lună din cauza blocării la sol a avioanelor 737 Max iar pentru trimestrul al treilea al anului trecut a raportat un flux negativ de numerar de aproape trei miliarde de dolari.
În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi totodată cel mai mic număr de avioane livrate de Boeing în ultimii 11 ani.
Adăuga comentariu