Circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 7:00 - 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar pînă cînd vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.
„De asemenea, vă recomandăm să circulaţi cu atenţie, mai ales, avînd în vedere că anul acesta a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă. Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercaţi să hrăniţi urşii, chiar dacă vă aflaţi în autovehicul, şi să nu faceţi gesturi care ar putea să declanşeze reacţii agresive ale acestora”, mai atenționează CNAIR.
Transfăgărășanul este unul dintre traseele-simbol turistice ale României, fiind inclus de o agenţie de presă din Grecia în Top 10 al celor mai frumoase şi spectaculoase drumuri de pe planetă.
Adăuga comentariu