Cîteva dintre fete şi-au retras imediat privirea de la imitatorul lui Kim Jong Un, care s-a identificat mai apoi drept Howard.
Acesta a început să zîmbească mulţimii care s-a strîns imediat să-l vadă, spunînd că a venit să urmărească meciul dintre cele două Corei şi Japonia.
"Fac un joc bun, au înscris un gol. Ca preşedinte e tot ce pot să-mi doresc", a spus Howard celor de la Reuters, la puţin timp după ce oficiali sud-coreeni de la Centrul national de la contraterorism au venit să-l îndepărteze din zona majoretelor.
"Le-am antrenat eu, desigur, sînt cele mai bune din lume", a spus acesta.Howard a povestit că a fost dus la poliţie, miercuri, unde după scurt timp a fost lăsat să plece. "Faţa mea este prea politică", a spus acesta. "M-am născut cu această figură, trebuie să trăiesc cu ea", a continuat el.
În Coreea de Nord, oricine ar imita un membru din familia Kim s-ar considera o blasfemie.
Unele dintre majorete au fost atît de impresionate la vederea imitatorului lui Kim Jong Un, încît s-au grăbit să schiţeze un zîmbet printre scandări de genul: sîntem doar una!, Unificaţi patria mamă!.
"Arată că sîntem oameni la urma urmei", a spus Howard. "Nu contează că sînt din sud sau nord, de un pic simţ al umorului şi puţină satiră politică e nevoie întotdeauna", a conchis el.
Adăuga comentariu