În prezent, nu toate țările europene au acorduri bilaterale de solidaritate și, prin urmare, CE își propune să stabilească reguli comune, explică publicația. „Acest lucru va permite oricărui stat care se confruntă cu o situație de urgență să primească gaze din alte țări în schimbul unei compensații echitabile”, a explicat Comisia Europeană. Regulile se vor aplica, printre altele, țărilor în care există capacități de primire a gazelor naturale lichefiate (GNL) și capacitatea de a transporta combustibil pînă acolo unde este necesar.
În plus, sînt oferite soluții de limitare a prețurilor hub-ului TTF, care în prezent servesc drept etalon pentru piață. „Tranzacțiile peste plafonul dinamic nu vor fi permise pe TTF”, se arată în comunicat.
Măsurile Comisiei Europene includ și o clauză privind achizițiile comune de gaze, fiind vorba despre volume de cel puțin 15 la sută din obiectivele de umplere a depozitelor din fiecare țară. „Achizițiile comune vor ajuta țările mai mici și companiile care se află într-o situație de cumpărare mai puțin avantajoasă să aibă acces la volumele necesare de gaz în condiții mai bune”, consideră CE.Conținutul aproximativ al noii inițiative a fost dezvăluit anterior de Bloomberg. S-a menționat că, deocamdată, UE a abandonat planurile de introducere a unui plafon de preț din cauza dezacordurilor și a posibilelor probleme cu aprovizionarea.
Adăuga comentariu