Sportivul a stat 6 luni în spital, iar tragedia sa a şocat lumea sportului. În vîrstă de 46 de ani, Kostomarov a fost internat în noaptea de 10 ianuarie 2023 la un spital din Moscova cu pneumonie.
Ulterior, a dezvoltat necroză și sepsis, care au dus la o amputare parțială a membrelor. Şi-a pierdut ambele mîini de la nivelul încheieturilor şi ambele picioare de la nivelul gleznelor.
"În spate sînt 175 de zile, în faţă am o viaţă întreagă. Datorită medicilor, sînt în viață. Din păcate, am pierdut multe în această luptă comună cu moartea, dar nu a existat altă cale", a scris el în rețelele sociale, unde a postat o filmare în care mulţumeşte unei echipe mari de medici şi asistente, transmite Noi.md cu referire la rupor.md.
"Mulţumesc tuturor asistentelor care au făcut posibilul şi imposibilul pentru a mă salva. Cei mai buni medici și cei mai buni oameni care au fost implicați în procesul de refacere, și cei care au fost implicați în procesul postoperator, cei care m-au spălat şi m-au răsucit cum au vrut, pînă am putut să o fac eu.
O să-mi fie dor de ei pentru o vreme. Așa că eu plec bine dispus și le doresc tuturor aceeași dispoziție. Și vă mulțumesc tuturor, vă mulțumesc foarte mult", le-a spus sportivul medicilor.
Adăuga comentariu