În urma inspecției au fost găsite pîlnii cu adîncimea de trei și cinci metri. Acest lucru a fost declarat de președintele rus Vladimir Putin în timpul unei conferințe de presă care a urmat discuțiilor trilaterale de la Soci cu liderii Armeniei și Azerbaidjanului. Transcrierea conversației cu jurnaliștii a fost publicată pe site-ul oficial al Kremlinului.
Potrivit șefului statului, șeful companiei, Alexei Miller, i-a spus că Gazprom a fost admis la activitățile de examinare, în dimineața zilei de 31 octombrie. La locul exploziei, experții au găsit două cratere de trei și cinci metri adîncime.
"Țeava a fost smulsă pe o lungime de 40 de metri. Este un decalaj, țevile s-au deplasat cu 259 de metri, după părerea mea. Și această bucată de țeavă care a fost smulsă a fost îndoită la 90 de grade și aruncată 40 de metri în lateral, chiar în direcția Nord Stream -2", care s-a dovedit și el avariat, se pare, de această explozie, și fragmente, rămășițele acestei conducte. Deci, acesta este un atentat terorist evident", a spus Vladimir Putin.
După cum a afirmat mai devreme șeful diplomației Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, UE nu are nicio dovadă cu privire la cine a comis exploziile de la Nord Stream.
Liniile deteriorate ale conductelor de gaz Nord Stream 1 și Nord Stream 2 sînt umplute cu apă de mare pe o distanță mare. Potrivit șefului Gazprom, Alexei Miller, pentru a le repara, o parte semnificativă a conductei va trebui tăiată și înlocuită. Avînd în vedere viteza cu care conductele de gaz pierdeau presiune, se poate înțelege că a avut loc o ruptură completă a conductei.
Guvernul german a declarat că, după exploziile de la Nord Stream 2, va fi imposibil să se folosească a doua linie a gazoductului și a numit conducta nepotrivită pentru aprovizionare. De asemenea, președintele rus Vladimir Putin crede că, după incident, gazoductul Nord Stream 2 către Germania nu va mai fi lansat, cel mai probabil.
Adăuga comentariu