Realizarea sa a fost certificată de autoritățile nepaleze. Manaslu, al optulea vîrf din lume, are o înălțime de 8.163 de metri.
„Nu am văzut niciodată pe cineva cu un handicap atît de sever să escaladeze un asemenea vîrf”, a declarat Jay Ram Upreti, un reprezentant al autorității masivului Himalaya. „Performanța sa este pur și simplu extraordinară. Este dificil și pentru o persoană în formă fizică perfectă să urce pe Manaslu, vă imaginați cum a fost pentru Rustam”, a completat oficialul nepalez.
Născut la Ufa, Nabiev e un fost soldat de la parașutiști. Pe 12 iulie 2015, 24 de militari au murit, după ce cazarma lor s-a prăbușit. În ciuda faptului că a stat aproape 12 ore sub dărîmături, Rustam a supraviețuit. A fost singurul.
A fost în moarte clinică, dar s-a trezit!
Anul trecut, a escaladat muntele Elbrús, 5.642 metri înălțime, iar sîmbăta, 2 octombrie, a devenit primul sportiv cu picioarele amputate care a ajuns pe un vîrf de peste 8.000 de metri.
Nabiev, care este căsătorit și are un un băiat, a scris, emoționat, pe Instagram, după ce a escaladat Himalaya: „Am deschis o nouă pagină în istoria alpinismului modern”.
El dorește ca performanța să fie recunoscută de Cartea Recordurilor. Un ghid montan a spus că alpinistul a avut nevoie de asistentă pe traseu doar în cîteva locuri mai dificile. Nabiev a publicat pe rețelele sociale înregistrări și fotografii cu ascensiunea incredibilă. Postările sale au fost apreciate și comentate de sute de mii de ori.
Adăuga comentariu