Cutremure stiri: 505

Ursula von der Leyen: Ucraina e una dintre noi și o vrem în Uniunea Europeană

28 feb. 2022,, 08:54   Externe
3880 0

Ucraina este „una dintre noi și îi vrem (pe ucraineni) în Uniunea Europeană”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru postul Euronews, citat de digi24.ro.

Șefa UE a făcut aceste declarații după ce Bruxelles-ul a anunțat duminică că va trimite armament Ucrainei, că va interzice mass-media de stat ruseşti în Uniunea Europeană, precum și intrarea tuturor avioanelor rusești în spațiul aerian european.

Von der Leyen a declarat pentru Euronews: „Avem un parcurs cu Ucraina care include, spre exemplu, integrarea pieței ucrainene în piața unică”.

„Avem și o strînsă cooperare pe rețeaua energetică, spre exemplu”, a adăugat ea. „Avem atît de multe domenii în care lucrăm foarte strîns împreună și, într-adevăr, de-a lungul timpului, sînt de-ai noștri. Ucrainenii sînt de-ai noștri și îi vrem în Uniunea Europeană”, a spus ea.

Von der Leyen a mai spus că încrederea în Vladimir Putin este „complet distrusă”.

Discutînd despre posibilitatea unor discuții de pace între Ucraina și Rusia, ea a spus: „Desigur, este important ca partea ucraineană să fie de acord cu discuțiile de pace, și condițiile să fie bune pentru partea ucraineană. Este întotdeauna mai bine să avem pace, discuții decît să avem o luptă. Dar încrederea în președintele Putin este complet ruptă și erodată”, a declarat Ursula von der Leyen .

Kievul în ultimul moment a acceptat propunerea rușilor, după ce Zelenski a discutat la telefon cu Lukașenco.

Delegația din Rusia a ajuns în Belarus în această dimineață. Aceștia spun că sînt în așteptarea Kievului, în timp ce Zelenski spune că negocierile trebuie să aibă loc în oricare loc, în afara de Minsk.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав