Racheta Agni 5 a fost testată cu succes pe 18 ianuarie, ajungînd la o ţintă aflată la o distanţă de peste 4.800 de kilometri în 19 minute, potrivit Ministerului Apărării din India.
Agni 5 a fost lansată de pe un lansator mobil. Astfel, India devine a cincea ţară din lume care deţine astfel de arme funcţionale, alături de China, SUA, Coreea de Nord şi Rusia. sînt şi alte state, precum Marea Britanie, Franţa sau Pakistan, care deţin arme nucleare, dar nu şi rachete balistice care pot fi lansate de pe uscat. Aceste ţări se bazează pe submarine şi bombardiere pentru în eventualitatea unui atac nuclear.
Agni 5 are o lungime de 16,7 metri, trei trepte şi este capabilă să transporte o încărcătură de 1,5 tone.
Adăuga comentariu