Un fost consilier pe domeniul sănătăţii din mandatul preşedintelui american Barack Obama, Dr. Ezekiel Emanuel, a realizat un studiu care arată că numărul peroanelor sub 20 de ani care au fost bolnave de Covid-19 este la jumătate faţă de cei mai în vârstă, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.
Emanuel, care este acum preşedinte al Departamentului de etică medicală şi politici de sănătate de la Universitatea din Pennsylvania, a mai arătat că studiul a constatat că 80% dintre cei infectaţi nu aveau simptome.
„Avînd în vedere faptul că este o rată de infecţie scăzută şi tind să fie asimptomatice, nu este atît de problematic dacă tinerii sunt infectaţi şi cred că acestea sînt semne bune. Şi cred că putem redeschide şcolile, cu o mulţime de măsuri precum distanţare fizică, igiena mîinilor, purtarea de mască de faţă şi reducerea numărului elevilor în săli", a spus el pentru CNN.
Adăuga comentariu