Administraţia postului a calificat comportamentul lui Druz și Ber ca fiind lipsit de etică, iar acțiunile lor au fost numite inacceptabile, adăugînd că situația a provocat un prejudiciu reputațional jocului „Ce? Unde? Cînd?" şi întregului post. Decizia privind destituirea celor doi a fost luată de companiile producătoare de programe, iar conducerea primului canal a susținut această decizie.
„Niciunul din membrii echipei de filmare nu are dreptul să discute cu participanții despre întrebări și răspunsuri, acestea sînt reguli care nu au fost niciodată încălcate", a declarat directorul general al companiei de televiziune „Pătratul roşu” (angajat în realizarea programului „Cine vrea să fie milionar?) – notă Lenta.ru), Ilia Krivițky. El a adăugat, de asemenea, că Ber nu era în drept să organizeze „experimente de anchetă" și "participarea sa la emisiune va fi suspendată pe o perioadă nedeterminată". În plus, Krivițky a spus că „rezultatul jocului cu participarea lui Aleksandr Druz este anulat", iar premiul cîștigat nu îi va fi plătit.
„Este o pată pe reputația întregului club intelectual, Magistrul (Druz – notă Lenta.ru) va fi exclus de la participarea la „Ce? Unde? Cînd?” pentru o perioadă nedeterminată", - a declarat directorul general al companiei TV "Igra-TV" și co-fondator al programului "Ce? Unde? Cînd? "Natalia Steţenko.
Ber a menționat că „din punctul de vedere al postului, este o decizie corectă”. „Am o mulțime de activităţi interesante. Acesta este doar cu un proiect în minus pentru mine", a adăugat Ber.
La 12 februarie, redactorul-șef al emisiunii „Cine vrea să fie milionar?" Ilya Ber a declarat despre tentativa de corupere din partea lui Druz. Potrivit lui, magistrul a vrut să obțină toate întrebările și răspunsurile la acestea în prealabil pentru a cîștiga marele premiu în timpul jocului. Ulterior, magistrul l-a acuzat pe Ber de înșelăciune și provocare.
Adăuga comentariu