„Uciderea celui care îl insultă pe profet este dreptul oricărui musulman”, a scris grupul AQIM într-o declarație, ca reacție la declarațiile președintelui Macron în timpul ceremoniei de omagiu aduse profesorului francez Samuel Paty, decapitat pe 16 octombrie într-un atac islamist.
Macron a afirmat că Franța, în numele libertății de exprimare, nu va renunța la caricaturi, declanșînd un val de critici în lumea musulmană.
Zeci de mii de oameni au demonstrat în ultimele zile împotriva Franței, în mai multe țări musulmane. 50.000 de manifestanți s-au adunat luni în Bangladesh, unii protestatari arzînd efigii ale președintelui Macron și steaguri franceze. „Boicotul este o datorie, dar nu este suficient”, a scris AQIM, cerând „răzbunare” și prezentîndu-l ca „martir” pe tînărul cecen care l-a ucis pe Samuel Paty.
Adăuga comentariu