Clay Chastain, din Indianapolis, Indiana, a căzut în craterul Muntelui Liamuiga, de pe insula St. Kitts, în timp ce el şi soţia sa, Acaimie, escaladau singuri vîrful de peste 3.700 de metri.
Femeia a dovedit că este într-adevăr alături de soţul său “la bine şi la rău”, coborînd singură în crater pentru a-l salva.
Bărbatul şi-a fracturat craniul, şi-a rupt cîteva vertebre şi şi-a pierdut temporar auzul la urechea dreaptă în timpul căderii.
El a avut însă noroc, fiind salvat de răni potenţial letale de vegetaţia crescută în interiorul vulcanului în decursul secolelor sale de inactivitate, care i-a atenuat căderea.
Incidentul a avut loc pe 18 iulie cînd Chastain a încercat să privească în interiorul craterului. Frînghia însă a cedat.
“Am fost speriată de ceea ce urma să găsesc jos”, a declarat femeia.
Ea a ajuns la soţul său şi l-a sprijinit, ajutîndu-l să avanseze pentru a ieşi din crater, apoi au revenit pe traseu, mergînd pînă au avut semnal la telefon pentru a solicita ajutor.
“A fost un miracol că a fost capabil să reziste atîta timp cu rănile pe care le avea”, a declarat aceasta pentru Indianapolis Star.
Din cauza fracturii craniene, bărbatul nu a putut lua o cursă comercială către casă, fiind transportat de o aeronavă specială, care a zburat la o altitudine mică, pentru a evita presiunea atmosferică ridicată.
Adăuga comentariu