Doar că bărbatul suferă de Alzheimer, iar boala este atît de avansată, încît a uitat că e însurat.
Dar el este îndrăgostit de ea și este, de asemenea, un om onorabil, așa că i-a propus, într-o dimineață, să fie soția sa… din nou, precizează washingtonpost.com.
Femeia a pus totul pe seama bolii bărbatului și a crezut că va uita pînă a doua zi, dar… Dar în dimineața următoare, Michael Joyce, în vîrstă de 68 de ani, s-a trezit și a întrebat-o: „Deci, cînd facem asta?”, a spus Linda, pentru stuff.co.nz
Cei doi locuiesc în orașul Frankton, din Noua Zeelandă, iar fosta viitoare soție a apelat la site-ul comunității în care trăiesc, Neighborly, întrebînd dacă cineva ar fi dispus să se căsătorească cu ei în weekend.
„Între momentele deseori triste și frustrante pentru cei care trăiesc cu Alzheimer … există bucurie! Adorabilul meu soț, de 38 de ani, suferă de Alzheimer. Cu două nopți în urmă, din albastru, cu ochi plini de lacrimi, mi-a cerut să mă căsătoresc cu el! „, a scris ea.
„Michael a uitat clar că am fost deja căsătoriți, dar am mers absolut împreună cu el și mi-a spus că va fi încîntat să fiu soția lui. În ciuda minții sale confuze, el evident știe și simte că este ceva ce vrea cu adevărat să facă … pentru el va fi ceremonia noastră de nuntă, iar pentru mine și prietenii noștri… o ocazie cu adevărat prețioasă, de neuitat”, a continuat ea.
Joyce a întrebat dacă există cineva din comunitate care să spună cîteva cuvinte și să se căsătorească cu ei. Oamenii au răspuns cu entuziasm invitației și, mai mult, fotograful local Desmond Downs s-a oferit voluntar pentru a fi fotograful oficial al nunții. El chiar a publicat pe blogul său un post pe care l-a numit „O nuntă specială”.
„Nu am putut rezista ofertei de a fotografia această ocazie specială, gratuit, doar pentru privilegiul de a fi acolo”, a scris Downs.
Linda Joyce a mai precizat, pentru sursa citată, că în dimineața ceremoniei nu era sigură că Michael își va aminti de evenimentul mult așteptat, însă acesta s-a trezit și i-a spus „logodnicei” sale: „Astăzi este ziua”.
Adăuga comentariu