Creionul a fost adjudecat marţi pentru 5.400 de lire sterline (6.700 dolari) unui licitator online la Bloomfield Auctions, cu sediul în capitala Irlandei de Nord.
Obiectul a fost estimat la o sumă cuprinsă între 50.000 şi 80.000 de lire sterline.Se crede că acest creion i-ar fi fost oferit în dar dictatorului nazist de partenera lui, Eva Braun, cu prilejul împlinirii a 52 de ani, pe 20 aprilie 1941.
Creionul are inscripţionate cuvintele ''Eva'', în germană, şi iniţialele ''AH''.
Creionul a fost cumpărat iniţial de un colecţionar la o licitaţie desfăşurată în 2002 şi a rămas de atunci în familia acestuia.
Bloomfield Auctions a fost îndemnată să oprească licitaţie din motive morale de către preşedintele European Jewish Association, rabinul Menachem Margolin.
Acesta a spus că licitarea unor obiecte care au aparţinut unor lideri nazişti este ''o insultă faţă de milioanele de oameni care şi-au găsit sfîrşitul'' în Holocaust, precum şi la adresa ''celor cîţiva supravieţuitori rămaşi şi evreilor de pretutindeni''.
Cu toate acestea, casa de licitaţii a subliniat că obiectul este o bucăţică de istorie, adăugînd că cei care cumpără astfel de piese sunt ''colecţionari legitimi, pasionaţi de istorie''.
A mai precizat că nu a dorit să provoace suferinţă sau supărare niciunei persoane şi niciunei comunităţi, adăugînd: ''Toate obiectele au o poveste şi aduc mărturie despre un anumit timp din istorie''.
O fotografie originală a lui Hitler, cu semnătura acestuia, estimată la o sumă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lire sterline, va fi scoasă de asemenea la licitaţie.
Adăuga comentariu