După o perioadă de testare a săptămînii de lucru scurtate, formula s-a dovedit a fi un succes, conform unui anunţ făcut marţi de reprezentanţi ai societăţii, citat de agenţia DPA.
″Pentru noi este vorba despre îmbunătăţirea productivităţii ca urmare a sporirii eficienţei la locul de muncă′’, a explicat într-un comunicat fondatorul şi managerul companiei Perpetual Guardian, Andrew Barnes.
În luna martie, societatea a iniţiat un experiment prin care le-a permis celor 240 de angajaţi să beneficieze de acelaşi salariu lucrînd doar patru zile pe săptămînă.
Concomitent cu o creştere a productivităţii s-a observat o îmbunătăţire a stării de bine şi a implicării angajaţilor. ″Continuarea acestui demers nu reprezintă niciun dezavantaj pentru noi’’, a spus Barnes.
Angajaţii care optează pentru săptămîna de muncă de patru zile vor fi eligibili pentru o ″zi de odihnă″ săptămînală şi vor primi salariul obişnuit atît timp cît îşi îndeplinesc obiectivele în materie de productivitate.
O echipă de oameni de ştiinţă condusă de profesorul Jarrod Haar de la Universitatea Auckland a urmărit perioada de testare pentru a observa impactul măsurii asupra forţei de muncă.
Cercetătorul a declarat că supraveghetorii au descoperit că echipele lor au reuşit să-şi menţină performanţele profesionale şi să-şi îmbunătăţească serviciile pentru clienţi, în timp ce angajaţii au raportat o creştere a nivelului de satisfacţie la locul de muncă, un echilibru muncă-viaţă mai satisfăcător şi mai puţin stres.
″Pentru mine, datele susţin cu tărie beneficiile în ceea ce priveşte starea de bine a lucrătorilor, atît la nivel psihologic cît şi fizic, şi îmbunătăţirea performanţei angajatorilor - o situaţie în care ambele părţi au de cîştigat’’, a adăugat Haar.
Adăuga comentariu