Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de Covid-19 pe teritoriul său pînă acum. Potrivit datelor OMS, au fost efectuate 13.259 teste de screening, toate cu rezultate negative
Frontiera terestră dintre Coreea de Nord și China a fost închisă, zborurile internaţionale interzise, iar călătoriile strict restricționate, relatează Le Figaro, potrivit digi24.ro.
Condiţiile de viaţă ale locuitorilor țării s-au înrăutăţit în mod clar, a avertizat miercuri Tomás Ojea Quintana, raportorul special al Naţiunilor Unite.
„Un nou centru de detenţie pentru persoanele care încalcă măsurile de carantină ar fi fost construit în provincia Hwanghae de Nord”, a spus el.
Declinul economiei ţării s-a intensificat odată cu închiderea frontierelor, iar ajutor umanitar nu mai vine.
„Au fost raportate decese din cauza foametei, precum şi o creştere a numărului de copii şi vîrstnici care apelează la cerşetorie, deoarece familiile nu sînt în măsură să-i susţină”, a mai afirmat raportorul ONU.
Coreea de Nord, care face parte din schema Covax, va primi 1,9 milioane de doze de vaccin AstraZeneca.
Adăuga comentariu