Prima fotografie postată de Navalnîi are și o descriere în care opozantul rus menționează că îi este dor de susținătorii săi și că se simte mai bine, transmite Știri.md.
"Salut! Acesta e Navalnîi. Mi-e dor de voi. Încă nu pot face nimic, însă ieri am putut să respir singur toată ziua. În general singur. Nu am folosit niciun ajutor din exterior. Mi-a placut foarte mult. Un proces uimitor, subestimat de mulți. Recomand", a scris Navalnîi.
Amintim că în data de 20 august, Aleksei Navalnîi, critic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anticorupţie, s-a simțit brusc rău, în timpul unui zbor intern din Siberia către Moscova.Două zile mai tîrziu, el a fost transportat în Germania pentru tratament, fiind în comă indusă.
Aleksei Navalnîi a fost trezit săptămîna trecută din coma indusă medical.
Teste făcute în laboratoare separate din Germania, Franţa şi Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa noviciok, iar liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care, însă, neagă orice implicare.
Adăuga comentariu