„Cred că este extrem de important să mergem înainte în acest stadiu. Dacă nu ne reglăm aceste chestiuni înainte de Madrid, situaţia riscă să treneze”, a afirmat Sanna Marin, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Orice acord de aderare la Alianţa Nord-Atlantică trebuie să fie aprobat cu unanimitate de cele 30 de state membre.
„Nu ştim pentru cît timp, dar situaţia ar putea fi îngheţată pentru o perioadă”, a explicat ea în timpul unei vizite în Suedia.
Ankara acuză Suedia şi Finlanda că adăpostesc membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), grupare calificată drept „teroristă” de Turcia şi de aliaţii săi occidentali.
Sanna Marin a subliniat că Suedia şi Finlanda iau în serios îngrijorările Turciei şi doresc să „corecteze neînţelegerile, dacă acestea există”.
Ea a spus că Turcia declarase că cele două ţări nordice vor fi binevenite în NATO, dar că Ankara şi-a schimbat discursul după ce au fost depuse cererile de aderare.
În mod tradiţional neutre, Finlanda şi Suedia au decis să adere la NATO ca reacţie la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie. Moscova susţine că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Adăuga comentariu