'Este vorba despre o încălcare flagrantă şi profundă a libertăţilor religioase', a declarat Putin, în conferinţa de presă de sfîrşit de an susţinută la Kremlin. 'De asemenea, acest lucru a avut loc cu scopul unei rupturi mai adînci între popoarele rus şi ucrainean', a adăugat preşedintele rus.
Obiectivul Patriarhiei de la Constantinopol, care a autorizat crearea acestei Biserici independente, a fost să 'aservească' Ucraina, a mai spus Putin, care afirmă că această decizie ar putea conduce la o redistribuire 'sîngeroasă' a bunurilor ecleziastice în ţară.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat sîmbătă crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, ca urmare a unei decizii în acest sens a ''Conciliului de Reunificare'', format din feţe bisericeşti ortodoxe ucrainene, reunit sîmbătă la Kiev.
Adăuga comentariu