„În ceea ce privește extinderea [NATO], inclusiv prin noi membri ai alianței – Finlanda, Suedia, Rusia nu are probleme cu aceste state”, a spus șeful statului rus. „Prin urmare, în acest sens, extinderea prin aderarea acestor țări nu reprezintă o amenințare directă pentru Rusia”, a spus Putin.
În același timp, președintele Federației Ruse a avertizat cu privire la răspunsul Moscovei la extinderea infrastructurii militare a NATO în Finlanda și Suedia. „Extinderea infrastructurii militare în acest teritoriu (Finlanda și Suedia – nota TASS) va provoca cu siguranță răspunsul nostru”, a spus șeful statului rus.
„Care va fi acesta, vom vedea reieșind din amenințările care vor fi create pentru noi”, a spus Putin. „De fapt, problema este creată pe loc gol”, crede președintele rus. „Vom reacționa în consecință la aceste acțiuni”, a asigurat el.„Plus la această politică expansionistă fără sfîrșit, Alianța Nord-Atlantică depășește și destinația sa geografică, dincolo de Euro-Atlantic, încercînd să se implice din ce în ce mai activ în problemele internaționale și să controleze situația internațională din punct de vedere al securității, să o influențeze, și nu în cel mai bun mod , în alte regiuni ale lumii”, a declarat liderul rus. „Acest lucru necesită cu siguranță o atenție suplimentară din partea noastră”, este convins el.
Adăuga comentariu