"Ieri, ne-au fost trimise niște grupuri, au fost verificate listele fără viză. Acum toate listele au fost anulate, toate călătoriile de grup ale chinezilor în Rusia au fost oprite", a menţionat organizația. Astfel, luni, 27 ianuarie, a fost ultima zi de primire a turiștilor chinezi.
În același timp, cetățenii chinezi care au ajuns anterior în țară îşi vor continua programul stabilit şi nu vor trebuie să plece din Rusia înainte de termen.De asemenea, autoritățile chineze au impus restricții la trimiterea grupurilor de călătorie în străinătate. Cu toate acestea, deciziile nu sînt luate la nivel central, ci la discreția autorităților regionale.
La 27 ianuarie, compania rusă Ural Airlines a suspendat zborurile spre Insula Hainan, considerată stațiunea preferată a rușilor din China.
Reprezentanții transportatorului au promis să returneze banii pentru zborurile în China, cumpărate înainte de 24 ianuarie pentru zborurile pînă pe 7 februarie.
Adăuga comentariu