Kim Jong-Un a profitat de discursul său de Anul Nou pentru a-l avertiza că are ‘butonul nuclear’ la îndemînă, a întins în acelaşi timp o mînă Seulului, făcînd apel la un dialog şi vorbind despre o participare nord-coreene la apropiatele Jocuri Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud.
Ca răspuns, preşedintele american a declarat într-o postare pe Twitter: ‘Informaţi-l că eu am de asemenea un buton nuclear şi acesta este mult mai mare şi mai puternic decît al lui. Şi el funcţionează!’.
Într-o primă reacţie nord-coreeană la acest mesaj, ziarul partidului unic la putere – Rodong Sinmun – a calificat afirmaţiile lui Donald Trump drept ‘fanfaronadă’. Nu este decît ‘spasmul unui dement’ înspăimîntat de puterea Coreei de Nord şi ‘lătratul unui cîine turbat’, scrie ziarul nord-coreean.
După discursul lui Kim Jong-Un, cele două Corei au făcut demersuri de destindere a relaţiilor, care au culminat săptămîna trecută cu primul lor dialog oficial după o pauză de peste doi ani, cînd au convenit asupra participării Phenianului la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang.
Adăuga comentariu