„Satul global" se confruntă cu o mulțime de provocări. China și Statele Unite ale Americii, primele două mari entități economice din lume și țări membre ale Consiliului de Securitatea al ONU, trebuie să-și intensifice comunicările și cooperarea, să-și rezolve problemele proprii. Dar, totodată, să-și asume responsabilitățile internaționale, pentru promovarea cauzei nobile a păcii și dezvoltării omenirii. Acestea sunt așteptările comune ale celor două popoare și ale popoarelor lumii, precum și misiunea comună a liderilor celor două țări, transmite Noi.md cu referire la romanian.cri.cn.
Președintele Xi a subliniat că pentru dezvoltarea propriei țări, pentru menținerea unui mediu internațional pașnic și stabil, pentru a face față provocărilor globale cum sunt schimbările climatice, pandemia, toate acestea necesită o relație sănătoasă și stabilă China - SUA. Cele două părți trebuie să se respecte reciproc, să coexiste în pace și să dezvolte cooperări reciproc avantajoase. Xi Jinping a spus că este dispus să lucreze împreună cu președintele Biden la găsirea unui consens și luarea de măsuri pozitive care să conducă la dezoltarea sănătoasă a relațiilor chino-americane în beneficiul celor două popoare, care este de altfel și așteptarea comunității internaționale.
Adăuga comentariu