Potrivit medicilor, starea de sănătate e mai bună decît s-ar fi așteptat într-o astfel de situație, scrie agora.md.
La fel, presa străină scrie că securitatea spitalului a fost consolidată după ce Navalnîi și-a revenit. Potrivit sursei, pentru a ajunge la opozant, trebuie să depășești trei linii de securitate.
Potrivit medicilor, din punct de vedere fizic, Navalnîi va putea să-și revină cel puțin 90%, iar din punct de vedere psihic și-a revenit deja aproape complet. Specialiștii cred că Navalnîi a supraviețuit doar datorită reacției rapide a piloților care au decis să aterizeze avionul în Omsk, precum și a faptului că a primit atropină la aeroport.
Amintim că liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, a declarat miercuri guvernul german.Navalnîi a fost transferat în Germania dintr-un spital din regiunea Tomsk, Rusia, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor cu avionul, la scurt timp după ce băuse un ceai. Spitalul din Rusia care l-a tratat inițial pe Navalnîi a comunicat că nu au existat urme de otravă în corpul său, însă apropiații săi au cerut insistent transferul său în Germania.
Adăuga comentariu