Germania a primit de la Statele Unite o garanție că sancțiunile SUA nu vor viza deocamdată conductele de gaz rusești, transmite canalul german n-tv, citat de Noi.md.
Ieri, 28 iunie, președintele Radei Supreme a Ucrainei, Andrii Parubîi, a declarat că SUA nu își va schimba poziția cu privire la situația din Ucraina și va continua să crească presiunea asupra Rusiei, inclusiv cu privire la problema de construcție a „Nord Stream-2“.
În mai, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a subliniat că scopul Washingtonului este de a zădărnici construcția „Nord Stream 2” pentru a preveni dependența energetică a UE de Rusia. Berlinul însă a subliniat faptul că instalarea noii conducte este un proiect economic.
În timpul întîlnirii din aprilie la Casa Albă, președintele american, Donald Trump, i-a cerut cancelarului german, Angela Merkel, să renunțe la sprijinul pentru „Nord Stream-2”. În schimb, a fost gata să ofere Uniunii Europene noi înțelegeri pentru comerțul reciproc.
„Nord Stream-2” este un proiect de gazoduct între Rusia și Germania, care va fi instalat pe fundul bazinului Mării Baltice. Capacitatea totală a proiectului este estimată la 55 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Lansarea conductei de gaze este programată pentru sfîrșitul anului 2019, începutul construcției – pentru vara anului curent – 2018.
Adăuga comentariu