Informația a fost confirmată pentru "Adevărul European" de mai multe surse independente una de alta.
Aceasta va fi cea de-a treia reuniune a consilierilor, a căror sarcină principală este de a conveni asupra organizării unui "summit de pace" sau a unui alt eveniment în format multilateral, care ar trebui să aprobe o "formulă de pace" bazată pe propunerile ucrainene. Prima reuniune a avut loc la Copenhaga, Danemarca, în iunie, iar cea de-a doua la Jeddah, Arabia Saudită, în august.
"(Șeful biroului președintelui) Andriy Yermak plănuiește acum o nouă reuniune a consilierilor de securitate națională și a consilierilor politici în Malta", a confirmat o sursă ca răspuns la o solicitare a AE.
O altă sursă a confirmat, de asemenea, un acord de a organiza discuțiile pe teritoriul Maltei, adică într-un stat UE. Reuniunea va dura două zile și va avea loc la sfîrșitul lunii octombrie, a adăugat interlocutorul.
Se știe că la reuniunea de la Jeddah au participat consilieri de securitate națională și consilieri politici ai liderilor din aproximativ 40 de țări. Printre acestea se numără și cele care nu fac parte din tabăra occidentală - în special China, India, Indonezia, Mexic, Chile și Africa de Sud. Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, a calificat participarea Chinei drept un "super progres". Rusia nu a fost invitată să participe.
La sfîrșitul lunii septembrie, Yermak și-a exprimat speranța că o a treia reuniune a consilierilor de securitate națională ai șefilor de stat va avea loc înainte de sfîrșitul lunii octombrie pentru a discuta "formula de pace" a Ucrainei.
Formula de pace a lui Vladimir Țelenski include 10 puncte legate de asigurarea securității în Ucraina ca urmare a unei acțiuni militare, și anume
Adăuga comentariu