Informația a fost publicată de portalul Strana.ua, cu referire la surse din cadrul agențiilor de aplicare a legii din Ucraina, relatează Noi.md.
Un oarecare G., care, potrivit anchetei, a fost recrutat de serviciile speciale ruse și planifica să ucidă 30 de persoane, este un om de afaceri ucrainean, care lucrează în domeniul furnizării de arme către armata ucraineană și a intrat de mai multe ori în conflict cu concurenții săi din acest domeniu.
„În primele explicații G. afirmă că de el s-au apropiat angajați ai organelor de drept ucrainene și i-au propus să participe la o operațiune de contraspionaj. Și el, ca o persoană care contribuie foarte mult la operațiunea antitero, inclusiv prin furnizare de arme, a acceptat să-și ajute țara. Adică a fost o adevărată provocare. Și acum acest om, care a venit la el cu propunerea, a dispărut, iar Serviciul de Securitate al Ucrainei spune că el a lucrat pentru serviciile speciale ruse, dar nu există nicio dovadă a acestui lucru în dosarul cauzei. Comanditarul figurează ca «persoană neidentificată» care cooperează cu serviciile speciale ale Federației Ruse”, a spus sursa pentru „Strana.ua”.
Adăuga comentariu