Decizia de a investiga acest caz a fost luată avînd în vedere faptul că compania americană a fuzionat conturile de utilizator din aplicațiile Instagram și Threads.
Consiliul Concurenței a precizat într-un comunicat că investigația preliminară, care a inclus analiza informațiilor, documentelor și evaluărilor, a arătat seriozitatea și validitatea suspiciunilor de concurență neloială, ceea ce a stat la baza declanșării unei investigații împotriva Meta, care deține și Facebook și WhatsApp.
În cazul în care infracțiunile se confirmă, rețeaua de socializare ar putea fi nevoită să plătească o amendă, a cărei valoare nu a fost încă precizată.Threads, rețeaua socială care concurează cu X (fostul Twitter), a fost lansată în iulie 2023. În prima zi de la lansare, numărul de abonați a ajuns la 30 de milioane, iar în prezent numărul acestora depășește 140 de milioane de persoane.
Adăuga comentariu