„Dacă o înţelegere este imposibilă şi numeni nu doreşte absenţa unei înţelegeri, atunci cineva va avea în sfîrşit curajul să spună care este singura soluţie pozitivă ?”, a scris Tusk pe Twitter. Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a calificat votul „o înfrîngere catastrofică pentru acest guvern". Parlamentul britanic a respins marţi singurul plan în vederea unei ieşiri ordonate din Uniunea Europeană (UE), transmite BBC News, votul Parlamentului aruncînd Regatul Unit într-o criză, cu doar zece săptămîni înainte ca ţara să părăsească Uniunea Europeană.
Aleşi atît proeuropeni, cît şi susţinători ai Brexitului au respins îndemnurile premierului de a susţine textul şi de a da curs rezultatului referendumului din iunie 2016 prin care britanicii s-au pronunţat în favoarea părăsirii Uniunii. Această înfrîngere o fragilizează pe May şi Guvernul, care au termen pînă luni să prezinte un „plan B”.
În cazul în care nu este ratificat, regatul se îndreaptă către o ieşire dezordonată din UE la 29 martie, cu consecinţe economice şi sociale neclare.
Adăuga comentariu