În lucrarea publicată în jurnalul Royal Society Open Science, grupul descrie istoria fosilei şi cum au reuşit să o identifice corect, scrie Phys.
Cercetătorii precizează că osul a fost găsit cîndva în anii '50, atunci cînd muncitorii din oraşul Tsuchiyu Onsen, din Fukushima, au dat de el cînd construiau un baraj. Atunci a fost descris ca un femur de dinozaur şi apoi pus într-un depozit al unui muzeu, unde a fost găsit de savanţi.
Datarea a arătat că osul avea vîrsta de 15,9 de milioane de ani (mult după terminarea erei dinozaurilor) şi reprezenta femurul unei Paleoparadoxia, o specie care seamănă cu hipopotamul modern. Erau erbivore care puteau creşte pînă la doi metri în lungime şi care trăiau acum 20-10 milioane de ani în Oceanul Pacific. Cîndva se credea că erau animale amfibii, dar studiile mai recente au arătat că erau animale marine.
Adăuga comentariu