Acest lucru a declarat șeful diplomației UE, Josep Borrell, la sosirea sa, luni, la o reuniune a Consiliului UE de la Bruxelles.
"Am avut o conversație cu consilierul de stat chinez. Mi-am exprimat îngrijorarea puternică cu privire la furnizarea de arme către Rusis. L-am rugat să nu facă acest lucru. I-am spus că aceasta va fi o linie roșie în relațiile noastre. El a spus că nu o vor face”, a spus Josep Borrell.
Anterior, secretarul de stat american Anthony Blinken a declarat că China ia în considerare posibilitatea de a oferi Rusiei asistență militară.
Ministrul de Externe luxemburghez, Jean Asselborn, a declarat luni că Uniunea Europeană va fi obligată să impună sancțiuni împotriva Chinei dacă aceasta oferă asistență militară Rusiei.
„Da, desigur, dacă acest lucru s-ar întîmpla, dacă ar exista livrări de arme către Rusia, atunci aceasta ar fi o schimbare dramatică a situației și, desigur, ar avea consecințe asupra relațiilor noastre cu China în ansamblu”, a avertizat ministrul de Externe al Luxemburgului. . Potrivit acestuia, acordarea de asistență militară Rusiei ar submina credibilitatea Chinei din Occident.
În același timp, președintele ucrainean Vladimir Zelenski, într-un interviu publicat luni pentru ziarele Corriere della Sera și La Repubblica, a declarat că Kievul nu are nicio dovadă că Beijingul oferă asistență militară Moscovei.
„Nu vedem astfel de semnale”, a răspuns Zelenski la întrebarea dacă în prezent există indicii privind furnizarea de arme către Federația Rusă din China. În același timp, el a menționat că Kievul este interesat ca Beijingul să nu ajute Moscova, ci să fie „de partea” Ucrainei.
Adăuga comentariu