X 
Cutremure stiri: 502

Un copil de 4 ani din Italia s-ar fi infectat cu SARS-CoV-2 în noiembrie 2019

10 dec. 2020,, 23:30   Externe
10718 0

Un băiat de patru ani din Italia a fost infectat cu coronavirus încă din noiembrie 2019, susțin cercetătorii, transmite stirileprotv.ro.

Copilul, care locuia lîngă Milano și nu călătorise în străinătate, a prezentat simptome de tuse pe 21 noiembrie anul trecut și a fost dus de urgență la spital câteva zile mai tîrziu, transmite Daily Mail.

Pe 5 decembrie 2019, i s-a luat o probă din gît, care a avut un rezultat pozitiv pentru virusul care provoacă Covid-19.

Virusul nu a fost identificat în Italia pînă la sfîrșitul lunii ianuarie, cu doar cîteva săptămîni înainte să se transforme în primul focar major din Europa.

China a fost mult timp acuzată că a acoperit epidemia în stadiile incipiente, neoferind astfel timp altor țări pentru a se pregăti.


Cea mai recentă descoperire vine la trei săptămîni după un studiu realizat de un institut din Italia, care a sugerat că virusul se răspîndea încă din septembrie 2019.

Cercetătorii au descoperit că zeci de voluntari implicați într-un proces din septembrie până în martie au dezvoltat anticorpi împotriva Covid-19 cu mult înainte de februarie.

Un alt studiu a constatat că cel puțin patru persoane aveau deja anticorpi până în prima săptămînă a lunii octombrie, sugerînd că ar fi putut avea virusul încă din septembrie.

Noul studiu sugerează că un băiețel de patru ani care prezenta simptome de tuse pe 21 noiembrie ar fi putut fi, de asemenea, infectat.

La nouă zile de la primele semne, băiatul a fost dus la spital cu simptome respiratorii și vărsături, se arată în studiu.

La 1 decembrie, a dezvoltat o erupție asemănătoare rujeolei și, la momentul respectiv, s-a presupus că aceasta era cauza.

Acest lucru a însemnat că proba luată pe 5 decembrie nu a fost „optimă” pentru detectarea Covid-19, deoarece a fost luată din gîtul băiatului și nu din nas.

Studiul a afirmat că o „răspîndire pe termen lung, nerecunoscută” a virusului ar putea explica de ce focarul a fost atât de devastator pentru Italia în februarie și martie.

Alte studii au sugerat că virusul era deja prezent în Franța, Brazilia și Statele Unite înainte de sfîrșitul anului 2019.

În mai, oamenii de știință francezi au spus că au găsit dovezi că un bărbat a fost infectat încă din 27 decembrie, crezînd că are gripă.

Bărbatul de 42 de ani nu avea legături cu China, sugerînd că „boala se răspîndea deja în rîndul populației franceze, potrivit cercetătorilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав