Cutremure stiri: 501

Un șofer este eroul Italiei: a salvat 25 de copii dintr-un autobuz cuprins de flăcări

15 iul. 2021,, 03:00   Externe
2536 0

Un şofer de autobuz a salvat marți dimineață 25 de elevi, după ce a observat că vehiculul pe care îl conducea într-un tunel de pe o autostradă avea o problemă și a oprit chiar înainte să fie cuprins pe flăcări.

Incidentul a avut loc în nordul Italiei, în apropiere de orașul Lecco. În autobuz se aflau copii cu vîrste cuprinse între 14 și 16 ani, care mergeau într-o tabără de vară, Într-un tunel, vehiculul a fost cuprins de flăcări, după ce una dintre anvelope ar fi explodat. Șoferul a realizat că flăcările se vor extinde, așa că a început să evacueze copiii. I-a scos pe toți cei 25 de copii, înainte ca focul să cuprindă mai mult din vehicul și apoi a așteptat sosirea pompierilor. La sosirea acestora, copiii se aflau în siguranţă la sosirea echipajelor de intervenţie.

În urma incidentului, şapte copii au fost transportaţi la spital pentru analize medicale, după ce au inhalat fum. Preşedintele regiunii Lombardia, unde se află localitatea Lecco, Attilio Fontana, a lăudat gîndirea rapidă a șoferului pentru că a oprit autobuzul și a reușit să scoată copiii din autobuz înainte ca acesta să fie „devorat de flăcări”. Oficialul le-a mulţumit și pompierilor pentru eforturile depuse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав