După cum scrie "Adevărul european", acest lucru a fost raportat de oficiali din Statele Unite, relatează AP.
Comandamentul european al armatei americane (EUCOM), cu sediul la Stuttgart, a declarat că toți cei cinci membri ai echipajului de la bord au decedat cînd aeronava s-a prăbușit "în timpul unei misiuni de rutină de realimentare aeriană în cadrul unui exercițiu militar".
Agenția a precizat că, din respect pentru familiile militarilor și în conformitate cu politica Departamentului american al Apărării, numele membrilor echipajului nu vor fi făcute publice timp de 24 de ore, pînă cînd familiile celor decedați nu vor fi anunțate.
"Deplîngem pierderea tragică a cinci militari americani într-un accident de antrenament în Marea Mediterană sîmbătă dimineața devreme", a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat.
Nu a fost imediat clar despre ce aeronavă este vorba. Forțele aeriene au trimis escadrile suplimentare în regiune, iar portavionul USS Gerald R. Ford al marinei americane, care transportă mai multe aeronave, operează, de asemenea, în estul Mediteranei.
Adăuga comentariu