Nu au existat informații imediate cu privire la cauza exploziilor sau la victime. „Echipaje de ambulanță și salvatori trimiși la fața locului. Informații mai detaliate – mai tîrziu”, a spus Klitschko, citat de The Guardian.
„Locuitorii sînt salvați și evacuați din două clădiri”.
Cartierul istoric, unul dintre cele mai centrale din Kiev, găzduiește un grup de universități, restaurante și galerii de artă.
Corespondentul The Guardian, Lorenzo Tondo, a scris pe Twitter:
„Tocmai ce am ajuns în Kiev cu trenul și cînd am ieșit din gară, orașul a fost lovit de patru raiduri de rachetă”.
Exploziile au avut loc în jurul orei 6.30 (3.30 GMT), la jumătate de oră după declanşarea sirenelor antiaeriene în capitală, care nu a fost lovită de bombardamente de aproape trei săptămîni.
Adăuga comentariu