"Nu am nimic de declarat acum. [Șeful delegației ruse, Vladimir] Medinski, continuă munca foarte, foarte încordată", a declarat purtătorul de cuvînt al Președintelui Rusiei.
Cu o zi înainte, președintele rus Vladimir Putin a anunțat un impas în negocierile cu Ucraina. El a spus că partea ucraineană s-a îndepărtat de acordurile încheiate la Istanbul.
Ultimele negocieri față în față a delegațiilor ruse și ucrainene au avut loc la Palatul Dolmabahce din Istanbul pe 29 martie. În timpul negocierilor, Kievul și-a prezentat propunerile pentru soluționarea conflictului. În urma întîlnirii, membrul delegației ruse, Vladimir Medinski, a declarat că negocierile au permis părții ruse să primească confirmarea intențiilor Ucrainei de a renunța cursul aderării la NATO. Kievul și-a confirmat, de asemenea, consimțămîntul pentru statutul de stat neutru.
Adăuga comentariu