Podolyak consideră că Ucraina nu va obține soluții substanțiale de la ONU în contextul războiului.
"Nu vom obține de la ei, în primul rînd - poziții clare, în al doilea rînd - evaluări clare, în al treilea rînd - dorința de a duce o luptă legală cu Federația Rusă și în al patrulea rînd - refuzul propriei lor nesemnificativități", - a subliniat Podolyak.
În plus, consilierul șefului Biroului prezidențial este convins că ONU nu-și mai îndeplinește funcțiile inițiale, ci s-a transformat într-un "birou de făcut bani": "De fapt, ONU este o organizație destul de absentă. Este, aș spune așa, un birou de PR sau de lobby pentru a face bani pentru o bătrînețe bună pentru persoanele care ocupă una sau alta dintre pozițiile de conducere"."Emoțiile pe care le evocă ONU vor fi întotdeauna negative, la fel ca orice altă instituție internațională - un fel de AIEA, Crucea Roșie la nivel internațional, Amnesty International - toate acestea sînt organizații false care ne înfundă mințile cu evaluări absolut stupide. Dacă nu ar exista, probabil că am rezolva multe probleme mai bine și mai repede", a declarat Podolyak.
Adăuga comentariu